Zilele trecute am aflat cu stupoare că unul din liderii federaţiilor sindicale din învăţământ candidează pentru un post de deputat sub sigla PD-L. Întâmplarea a făcut să primesc acasă un pliant al acestui domn, care îmi zâmbea din poză alături de Vasile Blaga. Sigur, e dreptul lui... Pe de altă parte însă, mă gândesc cât tam-tam se face acum cu greva profesorilor. Când vezi că unul din liderii lor de sindidat este înregimentat politic, parcă acţiunile greviste nu mai par chiar aşa de... apolitice. Ba, dimpotrivă! Unul din multele păcate ale democraţiei noastre post-decembriste a fost şi transformarea sindicatelor într-o masă de manevră. Din rândurile lor, partidele au racolat lideri – poate ca să le recompenseze loialitatea? – mulţi dintre aceştia fiind şi acum prin Parlament. În felul acesta, mişcarea sindicală se îndepărtează de la menirea ei, aceea de a apăra interesele oamenilor, devenind un instrument de manipulare, îndoctrinare şi minciună. Şi mai e un aspect – toate aceste greve, polemica din jurul lor, sunt menite să confişte votul uninominal. Mişcarea este simplă – un partid precum PD-L nu are suficienţi oameni de calitate, care să fie votaţi prin ei înşişi.